August pe malul mării

 Am ajuns pe plajă la 8 dimineața. Niciodată n-am mai văzut marea atât de vie. "E furioasă, valurile sunt mult prea mari" îi explica un tip nu știu cui. Și se înșela. Se înșela amarnic. Nu era furioasă, făcea dragoste cu vântul. De asta m-am aruncat în valuri ca și cum ele ar fi un simbol al iubirii despre care doar eu știam. Și zâmbeam. Zâmbeam involuntar în timp ce apa sărata îmi inunda tot corpul. De fapt, momentul ăla l-aș putea defini într-un singur cuvânt: satori.

Mi-am zis că "nu mai plec". Dar am plecat. Oamenii pleacă mereu.