Ceva

Habar n-am să explic, e doar atât de bine când...

Mă strângi în brațe și-mi șoptești că n-ai să pleci nicicând.

Și de-ai pleca, eu știu deja că soarele ar fi gri și sec,

La robinet ar curge apă neagră, ca-n piesele lui Vișniec.
E metaforic totul, și știu cât urăști asta.
Hai, paralizează-mi gândurile, fă o crimă-n seara asta.

Nu vrei să fim artiști?
Ah, spuneai că-ți place matematica...
E-n regulă, vezi dacă-mi poți calcula respirația.

Ți-a dat cu minus, că eu nu mai sunt eu când sunt cu tine,
Îmi emigrează respirația și se nasc fluturi în mine.

Unde să mă ascund?
Unde să m-ascund de mine?
Posed două personalități,
Una intolerabilă cu restul, alta dependentă de tine.