Negru nu e trist. Negru e zâmbet. Uneori șters, dar totuși zâmbet. E sinonimul minților colorate mai ceva ca un curcubeu. E păr ciufulit sau aranjat la perfecție. E soluție. Motivație. Simplitate. Negru e fericire. Fericire în stare pură. Îl poți purta cu tot felul de accesorii, de la plimbări lungi până la un maraton de filme psihologice. Îl mai poți asorta, eventual, cu niște clătite făcute de voi doi într-o seară ploioasă de vineri. Nu-l asorta însă cu regrete. Negru nu e despre asta. Ci despre cât de nebunește ești îndrăgostit de propria viață.
Negru e despre lucruri spontane și îmbrățisări timide. Despre infinitele conversații de la miezul nopții. Despre piciorul perfect, înălțat pe tocuri, al tipei care privește pierdută în ochii cenușii din fața ei. Despre cămașa lui, purtată de ea. Despre felul în care cei doi privesc cerul îmbrăcat cu stele la ora patru dimineața. Negru înseamnă hohote de râs și amintiri depănate într-o dimineață leneșă. Cuvinte alese cu grijă și rostite pe-o piele proaspăt spălată c-un gel de duș cu lapte și miere. Buze crăpate și cearceafuri mototolite. Negru e mână de îndrăgostit plimbându-se în reluare pe obrazul iubitei lui. Felul în care el s-a pierdut în genele alea mari și negre trebuie să fie echivalent cu primul sărut al oricărui om. La fel de amețitor și probabil cu stomacul invadat de tot atâția fluturi. Pentru că negru înseamnă fericire și tot câmpul lexical al acestui cuvânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu