Rânduri scrise cu mâna stângă

Ne-am pierdut de mult.
Sau poate nu ne-am avut niciodată?
Pentru că atunci când te priveam, stoluri de fluturi îmi ronțăiau pofticioși stomacul,
În timp ce în stomacul tău n-a îndrăznit să se furișeze nici măcar unul.
N-am înțeles de ce.
Știam de ce, dar nu am înțeles.
Ce e asta? Să-mi alerge mereu prin minte cineva căruia îi aleargă mereu prin minte altcineva...
De ce naiba nu obosește?
Aș fi vrut să mai rămâi...
Măcar o viață, poate.
Dar n-aș mai fi rezistat nici măcar o zi.
Pentru că lasă-mă să-ți spun cât de perfect e miezul nopții
Ca să-mi dedic insomniile cuiva care nici măcar nu mă visează.
Azi ne-am pierdut definitiv.
Azi e "de mult".
Și eu nu mai sunt eu.

Aveai dreptate, dragul meu,
Experiența e cel mai dur profesor.
Chiar dacă n-ai spus niciodată asta.
Aveai dreptate...