neștire

Iar lumea mea aluneca pe o pantă gravitațională descendentă, cufundându-se în absurd și uneori alcool. Și pe oriunde aș fi mers în seara aia, un lucru era clar: mă îndreptam spre iad. Cu un mic ocol prin spatele universității. Nu știu nici dacă ocolul a fost unul reușit, nici ce voiam să ocolesc mai mult.. universitatea sau nenorocitele alea de gânduri care nu-mi mai dădeau pace? Să mă ia naiba dacă-mi amintesc ceva concret din noaptea aia de aprilie. Pentru că cerul era senin, aerul cald, dar peste mintea mea s-a așternut un fel de ceață deasă. Care nu s-a grăbit să dispară. Și aș fi învinovățit-o dacă n-aș fi creat-o chiar eu. Oamenii greșesc și noaptea trece, dar greșelile rămân. Și nu că asta n-ar mai fi contat, dar s-a făcut dimineață, iar eu aveam deja cafea, soare și cam un sfert de fericire. Să-mi ajungă măcar de două zâmbete. Când eu port câteva zeci pe zi.

pe unde umbli când mi-e dor de tine? rațiune, rațiune..

Câteva nopți nedormite, câteva cafele băute, câteva visuri pierdute. Cel mai prost triunghi pe care viața îl va desena în locul tău, după care îți va pune creionul în mână și va încerca să te convingă că tu ești autorul. Să n-o crezi. Să nu crezi nimic, de fapt. Pentru că nimic nu mai e sincer. Și totuși, cu viața nu se ia nimeni de păr. Iar eu... nu-mi mai flutur sufletul în vânt ca pe-o batistă. Pentru că nu știu dacă mai am unul. A plecat, s-a dus. Mi-a zis într-o noapte: "eu plec puțin, nu știu când mă întorc". Cred că de atunci am încetat să dorm. Și nu s-a întors nici azi. Ce suflet nonșalant mai am și eu. În timp ce-n mintea mea se dă al treilea război mondial, el pleacă la plimbare. Și nu că l-aș fi știut războinic, dar mă așteptam să intre măcar puțin pe front. Dar dacă a făcut-o? Dacă în timp ce se plimba a dat peste războiul din mintea mea, iar acolo a fost ucis? Dumnezeule! Asta ar însemna că mă va domina rațiunea pentru totdeauna?! Ce n-aș da să fie așa. Oh, și ce înmormântare i-aș mai face nenorocitului...