Nemulțumiri la 0:03

 Să trăiesc pe o planetă în care prostia face ravagii a devenit destul de incomod. Mă incomodează, teoretic vorbind, faptul că creierul uman a ajuns o marionetă. Și nu că-n ventriloci s-ar ascunde nu știu ce fel de inteligență superioară, dar au niște arme suficient de puternice încât să-ți declanșeze dorința aia nebună de a fi ca ei. Asta nu înseamnă neapărat c-o să fii, ci doar că-ți vei petrece toată viața încercând. Și vei vrea asta doar în cazul în care neuronii tăi sunt ca și inexistenți. În celălalt caz, vei înțelege că viața nu e despre mașina ta exagerat de scumpă pentru care ai mâncat pâine cu oxigen sau despre cât de inconștient te întorci acasă sâmbătă noaptea, după ce ți-ai băut în club banii pe următoarele săptămâni. Nu e nici despre silicoanele mai mari decât IQ-ul, mușchii imenși care atrag femei inculte sau despre cum tipa aia frumoasă va pleca în Caraibe cu un bătrânel miliardar care nici măcar nu seamănă cu o ființă umană. Antrenează-ți mintea, gândește logic, fă-te remarcat prin lucruri plauzibile. Nu mai promova prostia, că-i al naibii de trist. Promovează oamenii inteligenți, muzica bună, cărțile. Promovează arta.

Titlul e mai jos

 Destul de înalt încât să fiu nevoită să mă ridic pe vârful degetelor pentru a-i putea atinge buzele. Cu un zâmbet tandru și uneori malefic, urmat de doi ochi care odată pictați de cineva priceput ar costa bani grei. Propietarul unei minți colorate care generează, din când în când, idei contradictorii și gesturi involuntare. Genul de băiat care îmi provoacă roiuri de furnici pe șira spinării printr-o simplă atingere. Aproape matur, cu un aer superior care-l însoțește destul de rar și totuși des. Format prin derivare cu sufixul "or", de la cuvântul de bază "amețit". Colecționează ceva: mesajele de la mine; sau cel puțin asta îmi place să cred. Posesiv ireparabil, obișnuiește să-mi amintească că-i aparțin printr-o singură privire. Fotografiază cu mintea momente amuzante și le developează când suntem împreună. Înotător profesionist, știe cum să se scufunde nu doar în bazin, ci și în lumea gândurilor mele abstracte. Mănâncă puțin când e invadat de emoții, iar lucrul ăsta banal mă amuză al naibii de tare. I-aș desena cu buzele și dinții galaxii pe gât sau pe umăr, dar nu-l pasionează universul. Nebun incurabil, fapt care-mi declanșează un sentiment puternic de mândrie. Uneori se întâmplă să emane impresia că e detașat de tot ce se întâmplă, în timp ce e cât se poate de atent. Îi plac la nebunie minutele în care niciunul nu scoatem vreun cuvânt, conștient că și mie-mi place la fel de mult să tăcem împreună. Îi port bilețelul cu "te iubesc" și brățara maronie în portofel, iar cămașa aia neagră de vară i-o îmbrac în unele weekenduri. Pe el îl port prin locuri aglomerate, dar mai ales prin locuri pustii. Camera lui cu pereți a căror culoare nu o observ niciodată sau mintea mea ar fi niște exemple.

Rănește-mi buzele până la sânge

Rănește-mi buzele până la sânge,
Și-apoi fă-le să zâmbească de măcar un infinit de ori.

Azvârle-mi inima de pereții minții tale,
Să simtă durere, să simtă fericire.

Mută-mi gândurile în locuri euforice
Și blochează-le acolo.

Pune-mi optimismul proaspăt spălat pe calorifer,
Să se usuce, să-l pot purta.

Transformă-mi mâinile în doi roboți gata să-ți fure îmbrățisări oricând
Și uită să eziți folosirea telecomenzii care-i controlează.

Închide-mi frica-n beci,
Pentru că acolo n-am să intru niciodată.

Înlocuiește oxigenul cu mirosul pielii tale,
Să te respir, să mă sufoc în lipsa ta.

Lovește-mi ochii cu privirea ta
Și-apoi rănește-mi buzele până la sânge, iar.

Și iar...