aceeași ecuație, aceiași noi

 În ultimul timp, m-am pierdut printre cifre și m-am regăsit în brațele tale. Până atunci am fost doar două linii paralele. Nu știu de ce radical din noi mi-a dat mereu cu virgulă. Stau cât se poate de prost cu matematica - ăsta e un fapt; dar tu ai fost mereu acolo pentru a mă corecta. Ai subliniat că radical din noi era egal cu doi, și am zâmbit prostește când am realizat cât era de simplu.

Cât despre împărțire... am împărțit zeci de dimineți împreună, iar rezultatul a fost mereu egal cu patru ochi somnoroși, privindu-se adânc și zâmbindu-și parcă din pupile. X era caracterul tău deloc matinal, pe care l-am aflat în prima dimineață alături de tine. Apoi tu l-ai aflat pe y, care era caracterul meu, oarecum identic cu al tău. Astfel s-a declarat egalitate între cele două și-am sfârșit adormind.

Înmulțirea am privit-o cu indiferență, până când mi-ai înmulțit așteptările. Le-ai înmulțit cu infinit, astfel încât în prezent să-mi doresc să evoluăm încontinuu. Și prezentul e mereu. Iar dacă prezentul e mereu, și noi vom fi mereu - aceeași ecuație rezolvată împreună. Aceiași noi.